„Stiinta” in Romania. Oamenii au iesit cu 23 de preoti in strada pentru a scapa de seceta

(Last Updated On: June 8, 2015)

Nici n-a inceput bine vara, ca seceta parjoleste deja Moldova. Arsita a crapat pamantul si a lasat plantele uscate pe camp. In multe zone, recoltele sunt compromise.

Ingrijorati ca n-a mai plouat de multa vreme, aproape doua mii de credinciosi din Botosani au pornit intr-o procesiune impresionanata in frunte cu 23 de preoti. La indemnul preotilor oamenii au participat la procesiune si au rostit rugaciuni pe tot parcursul drumului.

Au purtat pe brate icoanele Sfantului Ilie si ale Maicii Domnului si au strabatut strazile orasului, in sunet de clopote. Crestinii au implorat cerul sa le trimita ploi. (sursa: stirileprotv.ro)

“Foarte uscat, foarte prost, recolta merge prost anul acesta. Suntem si pacatosi, poate o da Dumnezeu si ne-o auzi”, spune o femeie.

1

Cei de la tara confirma ca nu au mai vazut strop de ploaie de 7 saptamani.

“Asteptam ajutorul divin. Alta imbunatatire nu se vede in alta parte”, spune un barbat.

Judetul Botosani nu s-a mai confruntat cu o astfel de arsita de mai bine de 5 ani. Potrivit ultimelor masuratori partea de sud a judetului este incadrata la seceta extrema, rezerva de apa fiind pe terminate.

“Am rupt de trei ori de dimineata coada la sapa. E nenorocire cu noi anul asta. Foametea e pe capul nostru”, a afirmat o localnica.

Gradinile si livezile par parjolite, iar animalele vor rabda de foame.

Fermier: “Culturile-s slabe, e greu si pentru animale. Nu este apa, nu au ce paste pe imas”.

La Iasi, tabloul este acelasi: pamantul este uscat. Deficitul a ajuns la 100 de litri pe metru patrat. Disperati, unii gospodari se gandesc deja sa isi vanda vitele.

Fermier: “Porumbul, la vremea asta, trebuia sa aiba 70 de cm macar si el nu are nici 30. O sa fie foamete.”

Specialistii spun ca daca ar ploua in cel mult o saptamana, lucrurile s-ar putea indrepta. Altfel, culturile vor fi definitiv compromise.