“Nu putem transforma România în grădina zoologică a Europei”. Un deputat vrea sa ucida 4,000 de ursi. Il lasam?

(Last Updated On: July 21, 2015)

Senatorul UDMR Tanczos Barna a avansat ideea că România s-ar confrunta cu un fel de invazie de urşi şi că  “Nu putem transforma România în grădina zoologică a Europei”.

Deputatul susține că numărul urşilor creşte în fiecare an cu câteva sute sau chiar mii, “ajungând la peste 10.000 de exemplare în întreaga ţară”, în condiţiile în care România şi-a asumat, printr-un angajament faţă de UE, că va proteja cel puţin 6000 de urşi.

Într-un comunicat de presă transmis jurnalului național, Agenţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AGVPS ) reclamă absurdul declaraților deputatului și spune că acesta are date eronate:

“Domnul Tanczos Barna se pronunţă într-un domeniul pe care nu-l cunoaşte foarte bine, luând în considerare şi susţinând date eronate.

Dacă ar fi după dânsul şi s-ar purcede la uciderea a 4.000 de urşi, cu mame cu pui cu tot, probabil că nu ar mai rămâne în viaţă decât puţine exemplare în toată România.

După dânsul şi alţi specialişti, urşii s-au înmulţit mai repede decât iepurii în ultimii 25 de ani de management catastrofal pentru specie, generat de incompetenţa şi/sau interesul comercial al reprezentanţilor multor firme şi gestionari „de vândut pielea ursului din pădure”.

Pentru situaţia neplăcută în care ne găsim, generată de apropierea urşilor de localităţi, vinovaţi sunt angajaţii, în special cei ai Ministerului Mediului, atât de îndrăgit de d-l Tanczos B. şi colegii dânsului” conchide mesajul AGVPS.

Reprezentanţii biroului de presă ai Ministerului Mediului, au confirmat că au primit cererea, joi, însă vor comunica poziţia lor peste o săptămână deoarece: “Este ceva de specialitate”.