Bomboane delicioase din resturi de prăjituri. Vezi aici rețeta:

(Last Updated On: January 21, 2016)

Transformă resturile de blaturi, biscuiți, fursecuri, în prajitură tip cartof sau bombe. Poți refolosi resturile de prăjituri pentru a crea un desert aromat și ușor de preparat. Iată ce trebuie să faci:
Ingrediente: 500 g rămăşiţe de prăjituri, blaturi, pandişpan, chec, cozonac sau biscuiţi, fursecuri; 125 g margarină de prăjituri, 2 linguri de cacao, o fiolă esenţă de rom, 3 linguri de zahăr, un plic de zahăr vanilat, fructe uscate, stafide, nuci, 150-200 ml lapte, 1 plic fulgi de nucă de cocos

Preparare: se amestecă laptele, margarina, cacao şi zahărul pe foc până se topesc şi se omogenizează. Siropul format se lasă deoparte la răcit. Când s-a răcit se adaugă esenţa de rom şi zahărul vanilat.

Apoi se adaugă treptat peste resturile de prăjituri. Tot în acest moment se adaugă fructele uscate, stafidele, nucile etc.

ngngngg

Se frământă până se obţine o compoziţie asemănătoare cu salamul de biscuiţi. Cu mâinile puţin umede se formează biluţe care se dau prin fulgii de nucă de cocos. Se pun în hârtiuţe de bomboane şi se dau la rece.