Înșelătorie la extrageriile de la Loteria Română? Două bilete, de la aceeiași agenție loto au fost declarate câștigătoare. Vezi cum ar fi posibilă înșelătoria:

(Last Updated On: January 3, 2016)

Au apărut suspiciuni în ceea ce privește corectitudinea extragerilor de la Loteria Română după ce la tragerea specială de sărbători la Loto 6/49 au fost înregistrate două câştiguri de câte 16 milioane de lei (3,5 milioane de euro) pe bilete jucate la aceeaşi agenţie Loto.
Statistic este aproape imposibil ca două bilete, de la aceeiași agenție loto să fie declarate câștigătoare. Câștigurile nu au fost revendicate până astăzi.

Mai exact, potrivit reprezentanţilor Loteriei Române, biletele cu aceleaşi numere al fost cumpărate de la agenţia 15-013 din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, informează adevărul.ro. Cele două câştiguri nu au fost încă revendicate, aşa că oficialii Loteriei nu pot spune dacă este vorba despre o persoană care a jucat aceleaşi numere de două ori, despre două persoane din aceeaşi familie, care joacă aceleaşi numere, sau despre persoane care nu se cunosc.

„Câştigătorii nu s-au prezentat încă, dar este adevărat că noi am avut deschis pe 31 decembrie până la ora 12.00, De azi revenim la programul normal, ne aşteptăm să îi cunoaştem pe norocoşi”, au explicat, pentru „Adevărul”, oficiali din Loteria Română.

Concret, biletele au fost jucate pe 22 decembrie şi în Ajunul Crăciunului şi au fost completate cu câte trei variante simple la Loto 6/49 şi două variante la Noroc. Premiul a fost câştigat în urma extragerii numerelor 8, 35, 4, 28, 40 şi 22.

Cum se poate câștiga la aceeiași agenție loto? Foarte simplu, spun adepții teoriei conspirației. Pentru o extragere de duminică, de exemplu, biletele se depun până sâmbătă la ora 14. De la această oră, cei de la Loteria Națională, știu toate variantele jucate. Cu un simplu program de calculator ei pot alege o combinație de numere care nu au fost jucate până sâmbătă. Această combinație o trimit sâmbătă la ora 15, de exemplu, la o agenție loto, la Găești de exemplu.

Acolo, angajatul loteriei scoate biletul câștigător modificând data și ora la care s-a jucat biletul. Astfel, cei de la Loterie Română pot câștiga când vor și cât vor deoarece pe ei nu-i controlează nimeni. Nu v-ați întrebat de ce angajatele de la agențiile loto se plâng tot timpul că au salarii mici dar nici una nu pleacă în altă parte? Înșelătoriile se plătesc foarte bine.

[ads2]

La aceasta putem adăuga și modul cum este aranjată loteria din Serbia care este acuzata ca aranjeaza tragerea cu bile  dupa ce numarul castigator a fost anuntat pe ecranul televizoarelor inainte sa fie extras!

Incidentul a tinut primele pagini in presa sarba, motiv pentru care Aleksandar Vulovic, seful loteriei nationale din Serbia, si-a dat demisia. Cu toate acestea, loteria a negat frauda si a declarat ca la mijloc a fost o “greseala tehnica”.
Vezi aici cum „au gresit tehnic” cei de la loteria din Serbia:

Poate să-și dea seama cineva carea fost greșeala tehnică?