1.700 de lei lunar pentru mamele din România care adoptă copii mai mari de doi ani

(Last Updated On: February 2, 2016)

În urma modificărilor adoptate de Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, mamele care adoptă copii mai mari de doi ani ar putea beneficia de o indemnizaţie de aproximativ 1.700 de lei şi de concediu de acomodare de un an.

Mamele care adopta copii cu vârsta mai mare de 2 ani ar urma să primească o indemnizaţie de aproximativ 1700 de lei pe lună, iar cele care adopta copii mai mici de doi ani ar urma să beneficieze de prevederile legii în vigoare, adică de indemnizaţia de creştere a copilului, informează zf.ro

Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei, Gabriela Coman, proiectul de lege propus de Guvern are ca obiectiv eliminarea obstacolelor care îngreunează procedurile de adopţie pentru copiii români, în România.

[ads2]

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, iniţiat de Guvern, a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.