De ce nu? Românii vor lua credite pentru apartamente de la bănci din străinătate, avertisment BNR către băncile românești

(Last Updated On: February 9, 2016)

Legea dării în plată, care prevede darea în plată a unor bunuri imobile pentru a stinge un credit, ar putea duce la dublarea avansului pentru un credit imobiliar și la dispariția programului „Prima Casă”, avertizează economiștii BCR.
În schimb Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu spune că românii ar putea lua credite de la bănci din străinătate garantate de statul român. „Nu trebuie sa-ti infiintezi banca in Romania pentru a da credite in Romania”, a spus Olteanu

„Majorarea avansului de la 15% la 30% nu este o ipoteză improbabilă, ci dimpotrivă, ipoteza cea mai probabilă în cazul în care legea dării în plată nu este clarificată precis în ce privește aplicarea ei la cazurile sociale.”, a declarat Ionuţ Stanimir, directorul de comunicare al BCR, pentru digi24.ro

Dublarea avansului va scădea considerabil numărul celor care se vor mai califica pentru un împrumut ipotecar. Pe lângă BCR, şi Raiffeisen a decis să crească la până la 40% avansul pentru creditele ipotecare, în timp ce Banca Transilvania şi Bancpost analizează modificarea condiţiilor de acordare.

În schimb, de darea în plată ar putea beneficia câteva zeci de mii de persoane, din rândul celor peste 700 de mii de români cu restanţe mai mari de o lună.

[ads2]

„Capacitatea si inventivitatea cetateanului care doreste sa ia credit, respectiv a industriei care doreste sa faca afaceri sunt mari. Putem sa intalnim foarte multe scenarii. Este util sa realizam ca ne aflam pe o piata a Uniunii Europene care este libera pentru serviciile financiare si ca este posibil sa apara solutii de finantare supuse legislatiei altor state, daca acelea vor fi mai atragatoare pentru consumatori”, a spus Bogdan Olteanu potrivit national si preluat de stiripesurse.ro.

Ai lua un credit imobiliar dintr-o altă țară garantat de statul român?