Test! Care este nivelul tău de educație? Răspunde aici la intrebări și află nivelul:

(Last Updated On: August 10, 2017)

Chiar dacă am făcut puțină școală nu înseamnă că nu avem un nivel înalt de educație. Deseori auto-educarea duce la rezultate remarcabile. Autodidacți au fost: Thomas Edison, Henry Ford  (miliardar, fondatorul comaniei Ford),  James Watt (inginer mecanica care a îmbunătățit motorul cu aburi) sau Ray Bradbury (scriitor de cărți SF și Fantasy).

Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei.
Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.

Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Testul îți oferă psibilitatea de a vedea ce nivel de educație ai.

Așteaptă 2-3 secunde să se încarce testul.

Ce nivel de educație ai? 🙂