A MURIT actorul Mircea Albulescu!

(Last Updated On: April 8, 2016)

Mircea Albulescu a decedat la spitalul Floreasca în această dimineață. El avea mari probleme cardiace. în urmă cu doi ani, a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă.  Actorul va fi înmormântat cu onoruri militare, anunță România TV!

În urmă cu ceva timp, Mircea Albulescu spunea:  “Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei”, a spus artistul la Dincolo de aparenţe.

S-a născut la București, pe 4 octombrie 1934 și a fost singurul copil al părinților săi. În cartea de identitate este Iorgu Albulescu – numele ales de tatăl său, Vasile Albulescu. În certificatul de naștere este Constantin Albulescu – numele nașului, iar în viața de zi cu zi este Mircea Albulescu – numele ales de mama sa.

Tatăl său, Vasile, era român din Vlașca, a studiat la Conservator și era dirijor de fanfară militară, iar mama sa era o poloneză frumoasă, pe nume Olga Tempinski.  Aceasta a fost catolică, iar în toată copilăria sa l-a dus, duminică de duminică, la biserica Bărăția, unde a început să dorească să devină ministrant, adică unul dintre băieții care participau la slujbă și ajutau preoții. Acest lucru nu era posibil, el fiind ortodox, asemeni tatălui.

S-a căsătorit la vârsta de 22 ani și în urma căsniciei de peste 50 ani, a rezultat un fiu, Matei. Soția sa a decedat în anul 2007. Actorul are și un nepot, Vladimir. La 75 de ani, de dragul nepotului său a învățat engleză și să lucreze pe calculator, având propria pagină de web. Actorul a făcut școala primară la Liceul „Sfântul Andrei”, unde la acea vreme predau călugări din Germania și se învăța intens limba germană. Această educație l-a ajutat să aibă înclinație către ordine și disciplină.

A lucrat ca artist-amator la Ateneul Popular, a fost figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București, iar după 1950 a fost angajat la Teatrul Național București.

Mircea Albulescu are o prodigioasă activitate ca actor între anii 1956 – 1998 la Teatrul Municipal din București, Teatrul de Comedie din București, Teatrul Național din București.

În film Mircea Albulescu a interpretat peste 70 de roluri, conferind personajelor sale o amprentă personală.

Actorul a fost membru al Uniunii Ziariștilor și a colaborat mulți ani cu reviste dedicate teatrului și cinematografiei, dar și cu alte publicații. Mircea Albulescu este și autor de versuri și proză scurtă.

Printre premiile pe care le-a primit de-a lungul carierei trebuie amintit “Premiul Național pentru întreaga activitate artistică”, acordat de Ministerul Culturii și Cultelor în 2003, dar și “Premiul pentru întreaga activitate”, primit la Gala Premiilor UNITER 2005.