INCREDIBIL! Aeroport din România transformat în …Grădină de Zarzavat!

(Last Updated On: June 16, 2016)

Dacă întrebi pe cineva din Brașov care este proiectul numărul 1 al orașului îți va spune că Aeroportul. Dacă îi întrebi ce există acum lângă pista Aeroportului nu vor putea spune. Dar o spune un vicepreședinte a Consiliului Județean: Grădini de Zarzavat.

De 14 ani se chinuie cei din Brașov să construiască Aeroportul iar până acum au reușit să construiască un gard, o parte din el a fost deja furat, o pistă, pe care aterizează ilegal avioane, și celebrele grădini de zarzavat.

f141243342234

Mariana Câju a organizat ieri ultima conferinţă de presă în calitate de vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, informează bzb.ro. A prezentat un scurt bilanţ al mandatului ei de aproape două luni, una dintre temele principale fiind proiectul Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. Vorbind despre acest proiect, ea a spus că „lucrurile stau destul de rău”.

„Chiar din prima săptămână de la validare am fost la aeroport să cunosc situaţia reală. Am găsit o situaţie nu foarte bună. În primă fază, am încercat măcar să ne asigurăm paza obiectivului, pentru că CJ Braşov trebuie să ştie ce se întâmpla acolo 24 din 24 de ore. De la 1 iunie, acest serviciu este asigurat de Direcţia de Pază a Consiliului Judeţean”, a declarat Mariana Câju.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a afirmat că problema finanţării şi a găsirii unui partener care se implice este strict legată de situaţia în care se află aeroportul.

„În momentul în care te asociezi cu cineva, toată lumea ştie că fiecare parte contribuie. Scriptic, avem nişte cheltuieli de 25 de milioane de euro. Situaţia pe teren arată altfel. Cei care vor veni, cred că primul lucru pe care ar trebui să îl facă este să realizeze o evaluare a ceea ce se află în acest moment la aeroport.

Am găsit că gardul a fost făcut de vreo patru ori şi nu prea este gard în momentul acesta. Cu gardul nu ne iese nicicum socoteala. Tot măsurăm. Ar trebui să avem garduri pentru patru aeroporturi, dar nu avem nici pentru unul”, a explicat ea.

Pe de altă parte, Mariana Câju a afirmat că s-au rezolvat şi alte probleme descoperite în teren, printre care şi cea a aterizărilor neautorizate.

„Am luat legătura cu toate instituţiile abilitate astfel încât să nu mai aterizeze avioane pe pistă.

A şi aterizat un avion de când paza este asigurată de Direcţia de Pază şi Ordine, mai precis după data de 1 iunie. A fost dat numai un avertisment, dar a doua oară se va amenda, care este de 30.000 de lei pentru această faptă. Era vorba de un avion, sunt nişte zboruri private acolo lângă aeroclub. Este o firmă privată care efectuează cursuri de pilotaj.

Ea a precizat că pe terenul aeroportului a descoperit grădini de zarzavat, iar pentru a stropi nişte plante, maşinile Institutului Cartofului traversau pista, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul unor camioane cu pământ care nu aveau ce căuta pe acolo.