Român, martor la masacrul din Franța: „Se auzeau persoane lovite şi călcate de tir. A fost un infern”

(Last Updated On: July 15, 2016)

Un tânăr român de 24 de ani, Adrian Iliuţă, a reuşit să scape de șoferul descreierat care a intrat în mulțimea care asista la focurile de artifcii din Nisa lansate cu ocazia Zilei Naționale a Franței. În urma atentatului terorist din Nisa, în care şi-au pierdut viaţa 80 de persoane, iar alte 150 au fost rănite, dintre care 42 grav.

„A fost un infern. Nu s-a ţinut cont de vârstă sau religie”, a declarat, pentru Gândul și preluat pentru stiripesurse.ro, Adrian Iliuţă.

„Am auzit un sunet foarte puternic urmat de ţipete. Am zis: s-a terminat, suntem împuşcaţi. Am rămas o secundă pe loc, iar apoi am observat un camion car rula cu viteză pe zona de trotuar călcând oameni, copii, familii. A trecut la 3-4 paşi de mine şi prietenii mei. Apoi ne-am pus pe mijlocul străzii si ne-am zis că e un act terorist. (…) Am simţit suflul camionului pe lângă mine. Se auzeau persoane lovite şi călcate de tir”, a povestit Adrian. Imediat după atac, în stare de şoc, el şi prietenii lui le-au făcut semne şoferilor care treceau prin zonă să-i ia în maşină. „Toată lumea refuza. E normal nu poţi avea încredere în nimeni în momente din acestea”, a comentat el.

Citeste si

(Video) MASACRU în Franța! Vezi momentul când camionul intră în mulțime omorând 80 de persoane! Un descreierat!

si

2 români răniți în masacrul din Franța! „Am văzut cum camionul călca oamenii care ţipau. Avea viteză foarte mare”

si

(Video) ATENȚIE! Imagini ȘOCANTE la câteva minute după ce a trecut camionul. Român la 50 de metri de masacru: „Erau zeci de mii de oameni în zona pieței, cu cărucioare, copii. Era o nebunie”. Vezi aici Video:

Adrian a reuşit să ajungă la maşină şi apoi în siguranţă acasă. În august, are bilet de avion pentru România. Nu ştie dacă se va mai întoarce în Franţa după cele întâmplate.