Ţi-ai încărcat telefonul greşit până acum! Vezi ce trebuie să faci pentru a nu îţi distruge bateria:

(Last Updated On: July 28, 2016)

Trăind în era gadgeturilor electronice, omul este poziționat ca ființa dependentă de așa aparate ca laptopurile sau telefoanele mobile. O problemă dureroasă și incomodă pentru utilizatorii de telefoane mobile este descărcarea prea rapidă a acumulatorului.

Producătorii de softuri propun sute de aplicații prin care promit că acumulatorul telefonului dumneavoastră va fi protejat și va ține mult mai multe ore. Specialiștii propun câteva trucuri care vă vor ajuta să mențineți bateria încărcată, iar unul dintre acestea este asemănător udatului unei flori de ghiveci. Câte procente și în câte sesiuni trebuie încărcată bateria?

Potrivit specialiştilor, există câteva trucuri care ajută la menţinerea “vieţii” bateriei, informează a1.ro. Iată câteva dintre ele:

1. Mobilul trebuie ţinut la încărcat în sesiuni scurte. Nu-l mai lasa să ajungă la 1% pentru ca apoi să îl ţii în priză până la 100%. Bateriile din litiu se degradează în acest ritm şi e recomandat să fie ţinute la încărcat câte puţin, în momentul în care se observă că au început să-şi piardă puterea.

2. Mobilul nu trebuie lăsat la încărcat peste noapte. Din acelaşi motiv de mai sus, e recomandat ca telefonul să nu stea atât de multe ore în priză. Bateria “se stresează” şi suprasolicita dacă stă la încărcat atât de mult timp.

3. Mobilul nu trebuie încărcat până la 100%. Poate ţi se pare ciudat, dar e mai bine să îţi laşi telefonul în priză puţin câte puţin, până ajunge treptat aproape de 100%. În acest fel, bateria nu primeşte un şoc într-o singură sesiune de energizare.