(Video) Vezi cum arată cel mai modificat om din lume. „Am venit la Sibiu pentru că m-au invitat. M-am mutat în România acum două luni.”

(Last Updated On: July 5, 2016)

Visați la un tatuaj, însă nu vă puteți decide ce să alegeți în așa fel încât să nu regretați peste o perioadă? Vă este frică de acele aparatului de tatuat? Nu vă veți mai face griji de o mică pictură împunsă în pielea dumneavoastră, după ce veți vedea că acest om are tatuat aproape 100% din tot corpul.

Când aveți un drum spre Sibiu, trebuie neapărat să mergeți la salonul venezueleanului Emilio Gonzalez, care face show-uri ce trezesc fiori, iar măiestria sa de a face tatuaje este rar întâlnită.

Cel mai tatuat şi mai modificat om din lume, Emilio Gonzalez, face show, sâmbătă, la Sibiu, în cadrul celei de-a opta ediţii a Transilvania Tattoo Expo, acesta declarând că în ultimii 20 de ani şi-a modificat în proporţie de 87 la sută corpul, anunță mediafax.ro

„Am venit la Sibiu pentru că m-au invitat. M-am mutat în România acum două luni. Am venit de câteva ori cu prietenul meu, Costi, acum patru ani. Oamenilor le place cum lucrez, fac lucruri nebuneşti, modificări corporale. Acestea le plac foarte mult. Ovidiu (n.red. Ovidiu Popârţan, organizatorul Transilvania Tattoo Expo) m-a invitat aici, la Sibiu. Avem un poriect foarte mare la Bucureşti, o Şcoală de Tatuaje unde să vină oamenii să se specializeze. Sunt parte din acest proiect. Am făcut deja un show aici, m-am legat în cârlige am fpcut body suspension. Azi, sâmbătă, voi avea un alt show”, a declarat Emilio Gonzalez.

Emilio Gonzalez spune că şi-a dorit să devină medic chirurg, dar a renunţat pentru că şi-a găsit altceva care să îl pasioneze – modificarea corporală.

„Mama şi tata sunt din Venezuela. În familia mea nu are nimeni tatuaje. Nu am făcut asta pentru că am văzut la cineva, ci pentru că am vrut să fiu aşa. E ca şi cum ai avea o pasiune şi nu ştii care e şi dintr-odată devii cum vrei să fii. De fapt, am studiat medicina. Am vrut să fiu doctor chirurg, dar mi-am schimbat opţiunea pentru că ceea ce fac acum îmi place şi mai mult. Ceea ce fac e ca un fel de doctor”, a povestit Emilio Gonzalez.