Posibilă RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în SUA: Cum ar putea Donald Trump să nu mai ajungă președinte

(Last Updated On: November 12, 2016)

În mai puţin de 24 de ore, o petiţie online cerând Colegiului Electoral să o aleagă pe Hillary Clinton în locul lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite a adunat peste două milioane de semnături, relatează agenţia MIA.

“Dl Trump este nepotrivit să servească” în funcţia de preşedinte, susţine petiţia. “El găseşte ţapi ispăşitori prea mulţi americani şi impulsivitatea lui, agresiunea, minciuna, recunoaşterea unor antecedente de agresiune sexuală şi lipsa totală de experienţă îl fac un pericol pentru Republică”, se arată în petiție, preluată de stiripesurse.ro

15045702_1706832236299017_1506042628_n

“Secretarul Clinton a câştigat votul popular şi ar trebui să fie preşedinte”, continuă petiţia. “Singurul motiv pentru care Trump ‘a câştigat’ este din cauza Colegiului Electoral. Dar Colegiul Electoral ar putea da de fapt Casei Albă pe celălalt candidat. De ce să nu folosim această cea mai nedemocratică dintre instituţiile noastre pentru a asigura un rezultat democratic?”.

După cum explică petiţia, în ciuda faptului că Clinton a câştigat votul popular marţi, Trump a fost în cele din urmă în măsură să obţină mai multe voturi electorale, făcându-l astfel câştigător şi al 45-lea preşedinte ales al SUA. Dar din punct de vedere tehnic, Colegiul Electoral nu votează până în 19 decembrie şi electorii au puterea de a o alege pe Clinton în loc de Trump, prin urmare răsturnând “rezultatele” alegerilor.

Mai exact, cei care au semnat petiţia cer unor electori să voteze împotriva statelor lor, în scopul de a o face pe Clinton câştigătoare. Dar chiar dacă petiţia îşi atinge obiectivul de trei milioane de semnături, este foarte puţin probabil că acest Colegiu Electoral o va vota pe Clinton.

Din punct de vedere istoric, 99% dintre electori în Colegiul Electoral “au votat aşa cum au promis” şi cei care nu au făcut-o nu au influenţat niciodată alegerile.