(Video) O româncă bogată a murit în Franța, dar moştenitorii sunt căutați în România. Avea 102 ani și era o celebră arhitectă

Elena Popescu, o arhitectă celebră în Paris a decedat la vârsta de 102 ani iar acum Preotul şi prietena scriitoare îi caută urmașii în România pentru a-i îndeplini ultima dorință.

Viaţa Elenei Popescu a fost una demnă de un roman. A studiat Arhitectura în Bucureşti, a fugit din România în 1948. A trecut ilegal graniţa în Iugoslavia, apoi a petrecut următorii doi ani într-un lagăr. A reuşit, în cele din urmă, să ajungă la Paris, unde a locuit până la sfârşitul vieţii, potrivit observator.tv.

15401192_353875208313356_2106049435_n

Însă din povestea Elenei Popescu încă mai lipseşte ceva. Finalul. Un ultim capitol pe care distinsa arhitectă a încercat să-l scrie în ultimii ani ai vieţii.

Deşi a avut parte de o viaţă frumoasă, în sufletul ei exista un gol. Unul pe care doar rudele lăsate în urmă îl puteau umple.

Spre finalul vieţii, a încercat să ia legătura cu strănepoţii ei de la malul mării. Nu a reuşit şi a cerut ajutorul unui preot din Paris pentru a-i găsi pe posibilii moştenitori. Însă nici duhovnicul Elenei nu a avut mai mult succes. Acum, preotul a făcut un apel public către posibilii moştenitori.

“Primul lucru pe care va trebui să-l facă porice moştenitor va fi să accepte succesiunea. Odată acceptată succesiunea putem vorbi despre etapele următoare, şi anume, împărţirea bunurilor în raport cu numărul de moştenitori, de calitatea acestora şamd”, a dclarat avocatul Virgil Bărbulescu.

Elena Popescu a avut doi fraţi şi mai mulţi nepoţi şi strănepoţi. Posibilii moştenitori ai arhitectei ar trebui însă să se grăbească.

Vezi aici Video:

Legislaţia franceză prevede că în lipsa unei revendicări din partea rudelor, bunurile vor reveni statului francez.

Leave a Reply