Tânăra care și-a furat înapoi bicicleta. S-a întâlnit cu hoțul pe una dintre cele mai periculoase străzi din oraș

(Last Updated On: July 18, 2017)

O tânără din Marea Britanie a decis să își facă singură dreptate după ce bicicleta i-a fost furată. Jenni Morton-Humphreys a găsit chiar a doua zi un anunț pe Facebook cu bicicleta furată și a decis să o recupreze singură, deoarece ancheta poliției se desfășura lent.

Jenni și-a făcut un plan și a decis să-l execute, în ciuda refuzului poliției de a o susține sau de a-l aresta pe presupusul hoț din lipsa de dovezi, informează digi24.ro. Ea s-a întâlnit cu hoțul pe una dintre cele mai periculoase străzi din Bristol.

A cerut să testeze bicicleta și, odată urcată pe ea, a pedalat cât de repede a putut, fără să se uite înapoi.

„M-am asigurat că nu voi avea nimic important asupra mea, doar niște chei și un pachet de țigări, pe care le-am înmânat vânzătorului pentru a le ține cât timp mă plimb cu bicicleta,” a povestit Jenni.

Ulterior, s-a declarat încântată de starea în care și-a regăsit bicicleta, aceasta fiind reparată pe alocuri, cât timp s-a aflat în grija hoților.